Apariţie editorială: Nicolae Titulescu. Arhive pierdute. Dosarul unei recuperări

La împlinirea a 133 de ani de la naşterea lui Nicolae Titulescu, om de stat şi diplomat român de talie internaţională, unul din părinţii fondatori ai României Mari, profesorul George G. Potra, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, a publicat monografia Nicolae Titulescu. Arhive pierdute. Dosarul unei recuperări, 600 pagini şi 209 ilustraţii.

Această lucrare, ca şi Titulescu. După 50 de ani din nou Acasă, a apărut cu sprijinul Centrului Cultural „Lucian Blaga“ Sebeş şi al Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga“ Sebeş.

Autorul fructifică o cercetare întreprinsă, de-a lungul mai multor ani, în arhive din ţară şi străinătate (Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia ş.a.).

Redăm mai jos un fragment din Cuvântul  înainte al autorului.

Arhivele sunt unul din principalii depozitari de informaţii la care apelăm ca individ, comunitate, popor.

Ele reprezintă o formă de memorie la care ne ducem pentru cercetări de lungă durată sau pentru interese imediate.

Verificăm cvasicotidian rostul şi importanţa lor în societate.

Asumându-mi riscul de a mi se reproşa că exagerez, afirm că în orice evocare istorică, în orice evaluare contemporană şi în orice proiect de viitor nu putem ignora date şi idei păstrate în arhive ca premise ale oricărei construcţii materiale şi spirituale.

În lucrarea de faţă am încercat să răspund întrebărilor privind acele documente ale arhivelor lui Nicolae Titulescu răvăşite şi pierdute în lume timp de decenii.

Nicolae Titulescu păstra asupra-i, alături de note strict personale, nu puţine documente oficiale privind politica externă a statului român, elaborate atât înainte, cât mai ales în timpul cât a deţinut mandatele de ministru al Afacerilor Străine (1927–1928; 1932–1936).

Diplomatul român justifica o asemenea măsură – mult discutată la Bucureşti, aprobată de unii şi condamnată de alţii – prin necesitatea de a dispune prompt, în numeroasele sale călătorii şi întrevederi în străinătate, de acte esenţiale ale politicii externe româneşti.

Oricum ar fi, Nicolae Titulescu purta cu el prin Europa parte din aceste arhive, oficiale sau personale, în nişte cufere special amenajate, restul fiind depus temporar în unul sau mai multe seifuri la bănci sau la ambasade străine, la rudenii şi colaboratori apropiaţi.

Demiterea din guvernul României (la 29 august 1936) l-a găsit cu aceste arhive asupra sa – din care o mare parte reprezenta o arhivă personală – şi nu sunt mărturii că el ar fi încercat – şi cu atât mai puţin că ar fi reuşit – să le predea (personal sau prin intermediari) guvernului român. Nici măcar atunci când s-a reîntors în ţară, în noiembrie–decembrie 1937, pentru un scurt timp, Nicolae Titulescu n-a angajat discuţii în acest sens cu Ministerul Afacerilor Externe. Guvernanţii de la Bucureşti erau grăbiţi să scape cât mai repede şi definitiv de fostul om de stat şi diplomat român.

Adversarii lui Nicolae Titulescu l-au atacat constant şi pe acest subiect, atât în timpul mandatelor de ministru de Externe, cât şi, mai ales, după înlăturarea sa de la Palatul Sturdza.

Arhivele lui Nicolae Titulescu au rămas răspândite în lume timp de câteva decenii.

Această stare s-a configurat încă din timpul activităţii sale publice, accentuându-se treptat în condiţiile sporirii şi diversificării angajamentelor, de mai mare sau mai mică durată, la Londra, Geneva, Haga, Paris, Washington, New York. Tensiunea resimţită de conaţionalul nostru, în timpul când a avut funcţii oficiale, a fost dublată prin presiune psihologică, prin acte subversive şi tentative de asasinat din partea adversarilor şi duşmanilor interni şi externi. În aceste condiţii, Nicolae Titulescu a apelat la măsuri de securitate speciale privind atât persoana sa, cât şi unele valori personale sau familiale. Deciziilor de a-şi depozita documente şi alte bunuri în seifuri personale (acolo unde a lucrat) sau în seifuri ale unor bănci sau ale unor mari hoteluri li s-a adăugat hotărârea luată, în urma consultării cu câţiva apropiaţi, de a încredinţa parte din aceste înscrisuri unor rude sau colaboratori de mare încredere.

Cu fiecare an de după moartea sa (17 martie 1941), în conştiinţa publică, a colaboratorilor săi înstrăinaţi pe diverse meridiane, dar şi în aceea a celor din România, s-a accentuat temerea că se vor pierde definitiv urmele arhivelor sale sau, şi mai rău, că se vor distruge file din ele.

Lucrarea porneşte de la premisa că redobândirea unor valoroase documente politico-diplomatice ale lui Nicolae Titulescu, esenţiale pentru adâncirea cunoaşterii gândirii, operei şi acţiunii sale, are valoare de reper şi simbol, alături de altele similare, pentru exigenţa reconstituirii, conservării şi valorificării prin acţiuni şi măsuri specifice a patrimoniului cultural naţional.

Am prezentat succesiv factorii subiectivi şi obiectivi ai dispersării în timp şi spaţiu a documentelor Nicolae Titulescu, circumstanţe interne şi internaţionale care au accentuat acest proces, pe de o parte, şi dificultatea identificării şi recuperării lor, pe de altă parte.

Cercetările întreprinse în timp au permis îmbogăţirea şi confruntarea informaţiilor, ceea ce îngăduie astăzi să afirmăm, cu un grad important de certitudine, cui şi când au fost încredinţate spre păstrare documente Nicolae Titulescu, care a fost regimul lor de conservare (locul şi calitatea depozitului, ce a determinat schimbarea posesorului temporar, condiţiile de transfer), cum s-a ajuns la înstrăinarea lor, etape şi moduri diferite (în ţară: percheziţii, arestări, confiscări; în străinătate: subtilizări, furturi între rudenii; vânzări/cumpărări către instituţii din România şi Statele Unite ale Americii).

Lucrarea Titulescu. După 50 de ani din nou Acasă, tipărită în 2013, îşi găseşte o fericită continuare prin cartea Nicolae Titulescu. Arhive pierdute. Dosarul unei recuperări.

Dacă prima dintre acestea vorbeşte despre moartea marelui nostru compatriot, despre reîntâlnirea cu ai săi, în 1992, în Inima Transilvaniei, cea de a doua este o evocare şi o pledoarie pentru salvarea şi perpetuarea în eternitate a operei ştiinţifice şi politico-diplomatice a lui Nicolae Titulescu, un apel la angajament colectiv în lupta pentru supravieţuirea gândurilor şi faptelor sale.

Nicolae Titulescu. Arhive pierdute. Dosarul unei recuperări nu este o provocare pur şi simplu, nu este un act de orgoliu personal, ci o necesară restituire a unei pagini de istorie culturală, profund documentată. Cartea de faţă are toate datele unei lucrări ştiinţifice, dar şi ale unui roman de aventuri, în care rigoarea nu cedează facilului, certitudinea lasă loc imaginaţiei, cititorul devine coautor, tensiunea, ritmul, suspansul însoţindu-l pe acesta până la ultima pagină.

Am făcut cu pasiune această cercetare, dar m-am ferit să fiu pătimaş în judecăţi.

În jurul marilor valori naţionale, a operei de salvare şi de perpetuare, spre onoarea noastră ca neam şi beneficiul generaţiei viitoare, avem datoria să ne aflăm şi să ne regăsim solidari.

„Aventura“ intelectuală continuă. Şi chiar dacă nu se vor mai găsi piese care să dea peste cap ceea ce fac cunoscut astăzi, rămânem confruntaţi cu miile de pagini inedite ale lui Nicolae Titulescu, care-şi aşteaptă editarea.

Dacă un tânăr, aşa cum am făcut-o eu în urmă cu 50 de ani, îşi va asuma rolul de a-l sluji pe Nicolae Titulescu, angajamentul moral şi intelectual de a continua efortul consacrat restituirii operei sale politico-diplomatice, aş fi mulţumit.

În 1945, la Cluj, în sala Colegiului academic, Lucian Blaga rostea un fascinant discurs postum închinat lui Nicolae Titulescu.

Evoc emoţionat faptul că după ce, în 2013, sub lumina lui Lucian Blaga – adică prin grija Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga“–Sebeş –, apărea lucrarea Titulescu. După 50 de ani din nou Acasă, acum, în 2014, Nicolae Titulescu. Arhive pierdute. Dosarul unei recuperări apare sub aceleaşi auspicii.

Dincolo de coincidenţe, se impune şi rămâne simbolul unei mari prietenii.

La Sebeş, după ani de dureroasă aşteptare, Lucian Blaga îl primeşte din nou cu deferenţă pe Nicolae Titulescu.

Prof. George G. Potra