Articol preluat de pe http://www.oradestiri.ro. Vezi nota de la sfârșit.
Specialiștii Muzeului Literaturii Române din Iași au descoperit recent că în patrimoniul instituției se regăsește o fotografie care îl surprinde pe scriitorul Ion Creangă, alături de A.C. Cuza (stânga) și N.A. Bogdan (dreapta). Este vorba de o copie după o ferotipie realizată la Slănic Moldova în anul 1885, când Ion Creangă se afla acolo pentru tratament, și reprezintă una dintre puținele fotografii ce îl înfățișează pe marele povestitor.
A.C. Cuza (stânga), Ion Creangă (centru) și N.A. Bogdan (dreapta), Slănic Moldova, 1885. Copie după ferotipie.
Ferotipia, de care pomenește N.A. Bogdan în „Povesti și bazaconii din Moldova” (București, 1923), rămâne în istoria ilustrată a personalităților literaturii române drept una ce nu dezminte deloc jovialitatea specifică lui Creangă: „Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea – fotografie așa-zisă americană – invitai de mai multe ori pe Creangă să-și scoată poza. Dar mai tot deauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncușor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coșuleț de brânză sau de păstrăvi și mi-a prii mai bine decât tinicheaua… Într-o zi însă, aflându-se şi cu dl. A.C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne așezarăm într-un tufiș de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt și noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui”.
Ferotipia secolului al XIX-lea era una dintre cele mai ieftine și accesibile forme de a deține o fotografie. Realizată la târguri, bâlciuri sau pe stradă, aceasta nu necesita cunoștințe temeinice de optică, chimie, oricine putând să o facă.
Atelierele importante ale vremii erau deținute în special de artiști pictori-fotografi care nu făceau compromisuri în practicarea artei lor. Faptul că Siegmund Packer vede o oportunitate în multiplicarea în atelierul său a celebrei ferotipii descrise de N.A. Bogdan ne demonstrează perspectiva genială pe care a avut-o acesta în istoria fotografiei, lăsându-ne astăzi moștenire una dintre puținele reproduceri ale unei imagini memorabile. Fotografia are şi o altă latură memorială prin dedicația și însemnările de pe verso: „Lui V.A. Gheorghiță// 15/28 Februarie 1914// Iași // Radu Manoliu; Copie după originalul din 1885 la// Slănicul din Moldova// A.C. Cuza, I. Creangă, P(?)Bogdan (sic)”.
Notă: Acest articol este preluat de pe website-ul http://www.oradestiri.ro
Linkul către articol aici.
Deși mi-am propus să postez în principal conținut original, cred că este justificat și efortul de a aduna în același loc informații istorice relevante pentru cultura și civilizația românească, informații care altfel s-ar putea pierde în masa „zgomotului” mediatic produs de presa modernă.
Cutia cu vechituri a lu' Potra 
AMINTIRILE TRECUTULUI: ION CREANGĂ LA SLĂNIC-MOLDOVA
Publicat la 3 Apr 2014 de Bacau Expres | Comenteaza! 50 accesari
O nouă fotografie înfățișându-l pe marele clasic al literaturii române, Ion Creangă, pe vremea când acesta ,,își căta de sănătate” la Slănic-Moldova, a fost descoperită recent de către specialiști din cadrul „Muzeului Literaturii Române” din Iași.
Din cotidianul ,,Ziarul de Iași” aflăm că ,,directorul Muzeului Literaturii Române Iași, scriitorul Dan Lungu, a prezentat o fotografie descoperită în patrimoniul instituției pe care o conduce. Specialiștii muzeului spun că e vorba despre o ferotipie* realizată la Slănic Moldova în anul 1885. Ion Creangă se afla în stațiune pentru un tratament”.
Pentru cei mai puțin avizați, informația poate fi considerată o premieră, deoarece directorul muzeului ieșean nu face precizarea potrivit căreia fotografia cu pricina (copie multiplicată în atelierul foto Siegmund Packer – Fotoglob-Electric Iași), nu este și singura, copiile altor fotografii cu Ion Creangă fiind deja postate în diverse lucrări.
Una dintre ele, îl prezintă pe Ion Creangă în mijlocul învățătorilor sosiți în vizită la Slănic-Moldova și datează din vara lui 1885, iar o alta, îl surprinde pe scriitor în aceeași ipostază cu cea din imaginea prezentată în știrea de mai sus, întrucât a fost realizată tot în 1885, respectiv în perioada celei de-a doua vizite a lui Creangă la Slănic (prima în 1884), unde este imortalizat alături de aceiași A. C. Cuza și N. A. Bogdan. Interesant ar fi fost dacă am fi avut o explicație la versoul fotografiei din articol, pe care apare înscris lângă Ion Creangă și A. C. Cuza, un nume aparent straniu: P. Bogdan ( în loc de N. A. Bogdan). Posibil să fie doar o greșeală de scriere, deoarece, istoricul și scriitorul Nicolai Andriescu-Bogdan era cunoscut doar sub pseudonimul de N. A. Bogdan.
Care va să zică, fotografia prezentată rămâne într-adevăr una inedită, dar nu unică, iar ,,jovialitatea specifică lui Creangă” ce reiese dintr-un fragment citat de dl. Dan Lungu este și ea evidențiată mai pe larg în cartea mea, intitulată ,,Povestea unui colț de rai Slănic-Moldova” (ediția a doua, revăzută și adăugită), din care vă redau un scurt fragment – aș zice – la fel de inedit și edificator, cu privire la vizitele întreprinse de Ion Creangă la Slănic-Moldova (se vede că o astfel de lucrare nu figurează printre exponatele muzeului sau ale bibliotecilor ieșene):
,,Mulţi mânuitori ai condeiului au aşternut în scris încântarea lor faţă de frumuseţea acestor locuri mirifice, ca să afle şi alţii despre ele şi să meargă să le cunoască. Marele povestitor Ion Creangă a fost şi el în câteva rânduri la Slănic-Moldova, ca să facă `feredeie` şi să bea ape minerale pentru tămăduirea beteşugului său. La 16 iulie 1885, ziarul `Liberalul` din Iaşi publica o cronică intitulată `Băile de la Slănic`, în care ziaristul şi publicistul N. A. Bogdan vorbea despre Creangă zis şi `Părintele Smântână`, iar într-o fotografie din acelaşi an, în mijlocul a 28 de învăţăcei şi profesori de care se umpluse Slănicul, se afla şi Ion Creangă, plin de voioşie şi şugubeţe ziceri. Creangă a venit `pentru băi` la Slănic-Moldova pentru prima dată în anul 1884, iar în 1885 revine la Slănic pe când avea 48 de ani, ceva mai bine şi în plină vervă, după cum scria presa vremii:
`Spunea poveşti, snoave, la masă sau pe drum, sau stând sub un fag. Slănicul era plin de învăţătorime şi profesorime, care se înţelegem înconjurau pe povestitor cu respect şi simpatie. Creangă avea o poftă nebună de vorbă şi veselie şi stimulat de aerul rece şi de băi, mânca cu o poftă spori`. În cea de a doua vizită, povestitorul a fost însoţit de tânărul N. A. Bogdan, care îi fusese elev cu douăzeci de ani în urmă. Când a sosit cu trenul în gară la Târgu-Ocna, `Creangă – scrie G. Călinescu, mâncă toate felurile de bucate de la birtul gării, spre uimirea celor de faţă, şi bău jumătate de ocă de vin vechi`.
Şi ce-ar fi putut fi mai relevant pentru acea perioadă, decât nişte`băi de umor` la Slănic-Moldova cu Ion Creangă protagonist principal, relatate cu multă vervă de către unul dintre devotaţii slujitori ai marelui povestitor, reputatul prof. univ. dr. Constantin Parascan de la Iaşi, de loc din Măgireşti-Bacău, care o bună bucată de vreme a fost şi muzeograf la Bojdeuca `Ion Creangă` din Ţicăul Iaşului, al cărei fond documentar a fost constituit încă din 15 aprilie1918, dată de la care, `Bojdeuca` devine primul muzeu memorial de liteartură din România, marcând astfel, începutul muzeografiei literare româneşti. Sub semnătura domniei sale, am întâlnit în paginile unui almanah literar un articol ce înglobează un material documentar de o deosebită valoare istorică şi literară. În cuprinsul său este inclusă şi cronica semnată de N. A. Bogdan, în care acesta vorbeşte despre şederea sa cu Creangă la Slănic, despre tratamentele cu ape minerale şi băi, despre incursiunile lor prin staţiune în vara lui 1885. Savuros prin comicul situaţiei, textul reuşeşte să introducă cititorul în mirificul univers al vieţii şi operei lui Creangă, în fiinţa profundă a celui care pe drept cuvânt, a rămas în istoria literaturii române, ca cel mai mare povestitor român:
`În vara anului 1885, aflând că eram hotărât a merge pentru vro lună la Băile de la Slănic să-mi caut de sănătate, Creangă mă pofti să întârzii câteva zile plecarea, spre a porni odată, împreună cu el, care mergea mai în fiecare an la acele băi. Ne-am înţeles de zi şi ne-am pornit odată. În vagon eram numai noi doi bărbaţi, o cucoană cam în vârstă şi, pare-mi-se, trei fete ale ei. O bucată de loc tăcusem cu toţii ca piticii; de la o vreme însă, Creangă, care de felul său era cât se poate de guraliv, rupse tăcerea, adresându-se la doamna cea în vârstă:
– Încotro călătoriţi cuconiţă?
Cuconiţa se uită cu un ochi măsurător din cap până-n picioare la Creangă şi întorcându-şi capul la loc nu răspunse nici o iotă.
O altă tăcere cam lungă urma; vremea era foarte frumoasă, şi ne plăcea să privim la priveliştile lungului Moldovei prin care treceam. (…) Creangă se apuca să-mi spuie un şir de anecdote frumoase, fel de fel, şi toate mă făceau să râd de mi se încârceia stomahul… Nici un zâmbet însă pe faţa cucoanei sau a fetelor ei: erau nişte adevărate n-aude, n-a vede, n-a greul pământului.
Lui Creangă asta-i făcea rău; la Bacău mă invită să schimbăm vagonul, şi după ce intrarăm într-un altul, unde eram numai noi doi, începurăm să ne întrebăm unul pe altul: că cine vor fi momâiele celea cu care călătorisem până acum?
– Or fi mute, bre Bogdănaş!
– Doar şi surde!
– Mai ştii păcatul!
– Or fi străine…
– Or fi englezoaice.
– Or mari aristocrate!
– Ba mai degrabă nişte ochincărite înţolite, ce nu se mai înjosesc să vorbească cu dealde noi?
În astfel de necurmate întrebări fără de răspunsuri sigure noi petrecurăm mai toată vremea până la Târgul-Ocnei. Aici ajungând, înainte de a lua trăsuri spre a merge bucata de loc pe care încă nu e drum de fier, ne puserăm să mâncăm câte ceva în birtul gării…
Veni chelnerul şi ne aduse o listă; eu cerui un bulion şi o friptură; Creangă stătu vreo 10 minute ca să aleagă între cele 6 feluri de bucate ce erau pe listă. La urmă, când văzu că chelnerul pierde răbdarea, îi dădu lista în mână îndărăt şi-i zise:
– Mie să-mi dai de toate; numai câtă să fie porţiile cum se cade, nu numai unse farfuriele!
Asta mă făcu să holbez o păreche de ochi lungi. Mie-mi aduse ce poruncii; lui Creangă de asemenea ce porunci el, şi anume: un bulion, apoi un borş de pui, un eingemacht , costiţe cu mazăre, friptură la tigaie, friptură de frigăroi, udate de-o garafă, ceva mai puţin de-o jumătate de oca de vin alb vechişor.
Mă uitam cu jind cum înghite cu o plăcere, cu un gust nespus, una după alta, borşul după bulion, friptura românească după cea nemţească – şi-l invidiam că nu sunt în stare să… fac şi eu ca dânsul – barem friptura ce o cerusem n-am putut s-o mănânc toată.
De la masă se sculă pare că mai uşurel decât cum era când se pusese. Ne suirăm în trăsură; pe drum Creangă opri pe vezeteu la o crâşmă şi ceru oleacă de apă; o copilă de ungurean îi veni cu o cofiţă de cele de moşi, plină cu apă rece de la o fântână din apropiere; el o puse la gură, şi când o lăsă jos, cofiţa era aproape deşartă.
Dădu un gologan fetei şi pornirăm iară. Fata-mi mărturisea mirarea; da nu-mi venea să i-o spun. Creangă mă ghici şi-mi spuse: – Hehei, băiete dragă! aşa mănâncă şi aşa bea românaşul adevărat, cel născut şi crescut la coarnele plugului, nu ca fârlifuşii de pe la târguri, crescuţi în bumbac, cari numai parcă tot bumbac mănâncă şi bumbac se trezesc într-o zi in loc de carne şi oase!…
În Slănic şedeam amândoi în aceeaşi odaie; tovărăşia lui peste zi îmi era de o veselie nemaipomenită; peste noapte însă era un chin; căci boala sa mai totdeauna noaptea îl apuca, când ţi-i somnul mai dulce – şi trebuia să sar din pat spre a-i da ajutoarele trebuitoare…
Îndată ce se lumină de ziuă, pe la 3 ceasuri, mult 3 jumate, ne trezeam unul pe altul, ne îmbrăcam în grabă şi mergeam noi cei dintâi la izvorul nr. 3, ca să ne facem cura obicinuită. Aici, între paharele de apă clocită, ce înghiţeam mai mult în silă decât de bunăvoie, Creangă nu mai înceta cu frumoasele snoave, glume, istorii poznaşe fel şi chip, încât trecea timpul cu ele, cât nici băgai în samă. Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea, – fotografie aşa zisă americană, -invitai de mai multe ori pe Creangă să-şi scoată poza. Dar mai totdeauna îmi răspundea:
– Decât să dau un frăncuşor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coşuleţ de brânză sau de păstrăvi şi mi-a prii mai bine decat tinicheaua…
Într-o zi însă, aflându-se şi cu dl. A. C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne aăezarăm într-un tufiş de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt, şi noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui. Când fotograful scoase câte o tinichea pentru fiecare din noi, zic lui Creangă:
– Voi păstra această fotografie ca o adevărată icoană…
– Da, bine faci, dragul meu! s-o păstrezi ca pe icoana răstignirei lui Hristos !
Ne păcălise rău… dar asta mă făcu să am o dragoste şi mai mare pentru acea icoană, care o păstrez şi astăzi cu destulă smerenie.
Cât despre felul cum ne urmam cura, am scris încă de pe atunci într-o corespondenţă din ziarul Liberalul următoarele rânduri în care Creangă e denumit sub porecla de `Părintele Smântână`, de care de almintrele nu se supăra deloc:
Eu şi cu Părintele Smântână avurăm fericirea de a ni se recomanda acelaşi izvor (nr. 2) şi ni se dete chiar aceeaşi cabină. Diferenţa nu era alta, decât că `părintele` făcea baie într-o cadă de zinc şi eu în una de lemn. Vroiţi să ştiţi, iubiţi cetitori, şi boalele noastre? – Nu vă temeţi! Nu vă voi spune nimic ce ar putea să vă pricinuiască oarecare dezgust. Eu- pătimesc de boala ţânţarilor afumaţi ; cântăresc vreo 60 de kilograme cu straie şi cortel. Dl. Doctor m-a asigurat că urmând băile cu stăruinţă voi câştiga în greutate cu până pe la 80 kilograme în vro două trei săptămâni. Părintele Smântână pătimeşte de boala… moronilor proaspeţi. Cântăreşte vro 105 – 110 kilograme (cântarul pârâie sub sfinţia sa), fără cortel şi fără pălărie. Dl. Doctor l-a asigurat că urmând cu stăruinţă băile, în curs de vro două săptămâni va scădea greutatea sa până pe la 80 kilograme.
Cu această credinţă asiguratoare, luată de la omul ştiinţei, eu şi Părintele Smântână urmam înainte băile de apă minerală nr. 2, în cabina nr. 7. Despre rezultat… când am revenit în Iaşi, ne-am cântărit, şi ce-i dreptul, eu trăgeam… 55 kilograme, iar Creangă 115! Într-o zi, un număr de vreo 8 sau 10 inşi, prieteni, ce ne aflam la acele băi, hotărâm să facem o mică plimbare până la graniţa transilvăneană, care nu era departe. Luarăm cu noi mai fiecare câte ceva de ale mâncării, căci ştiam că acolo nu o să găsim nimic, nefiind decât vro două case ungureşti şi pichetul de dorobanţi ce păzea marginea ţarei. După ce ne ostenirăm îndeajuns, umplându-ne foalele cu dulcele si nesăţiosul aer al munţilor, ne oprirăm la pichet şi rugarăm vro doi dorobanţi, ce i-am găsit înlăuntru, să ne facă o măliguţă, că udătură avem noi. Un dorobanţ într-o clipă scormoli un focuşor de lângă un mal de pământ, puse o păreche de chirostii, aşeză un ceaun ca de-o jumătate cofă de apă, şi cât ne căutarăm noi bine unde să ne aşezăm, măliguţa era răsturnată pe-o mesişoară de lemn cu trei picioare scurte. În loc de scaune ne dădură nişte buturugi tăiate de curând.
Scoaserăm două-trei coşuleţe de brânză din coajă de brad, le desfăcurăm, alăturea cu vro câţiva păstrăvi afumaţi şi nişte uscături de porc, şi începu fiecare a ciupi din măliguţă şi brânză câte-o bucăţică. În zece minute toţi erau sătui… ba unii începeau a se ţinea cu mâna de stomah văicărindu-se ca mămăliga le-a picat ca un clei, or ca o piatră!
– Clei şi piatră? întrebă Creangă: apoi halal de voi prietenilor. Să vă arat eu cum se mănâncă măliguţa, ca să nu pice clei şi piatră la stomah. Şi aruncă buşteanul de sub dânsul, se puse greceşte pe iarbă, trase masa ceva mai lângă dânsul, şi în alte 10, mult 20 de minute toată măliguţa, brânza, păstrăvii, uscăturile ce mai rămăseseră de la vro 10 inşi, trecu în stomahul lui Creangă, în mijlocul unei tăceri adânci şi a unei privelişti încremenite, cucernice, a tuturor mesenilor celor… cu stomahul aşa de delicat… Pe neminţit, dar vro oca de mămăligă, un coşuleţ de brânză şi nu mai ştiu câte uscături or fi intrat în stomahul lui Creangă. Îndată ce sfârşi mâncarea, se sculă, porni cu noi, şi tot ne întrecea in mers… Ajuns acasă începu a-şi stropi mâncarea cu o gărăfioară de vin; peste vro jumătate de ceas o altă cofiţă cu apă de pucioasă, de la izvorul nr. 3. Atunci, cu toată sfiala ce aveam de el, încă de pe vremea când eram şcolar, i-am zis:
– D-le Creangă, ai talent mare, caracter frumos şi mare, dar faţă cu aceste toate ai ş-un stomah… peste măsura de mare.
– Burtă de fost diacon, dragul meu! Ei, ce vrei? n-am putut să-mi părăsesc obiceiul odată cu lepădarea potcapului. Nu ştiu dacă mulţi diaconi vor mai fi având o burtă ca a lui Creangă, dar sunt sigur că dacă ar fi să se măsoare rangul şi darul preoţesc după puterea de înfulicare a stomahului – cum glăsuieşte o veche poveste – Creangă merita să fie cel puţin Mitropolit! Într-o zi făceam în aceeaşi cabină cu Creangă băi minerale; din întâmplare Creangă luă o gură de apă chiar din cada lui; el fu însă foarte surprins constatând că apa ce era în baie era tot aşa de curată şi dulce ca şi aceea ce o beam la masă. După ieşirea din baie, Creangă lua o garafă, o umplu cu apă din baie şi ieşind afară întâlnirăm pe dl. A.C. Cuza, căruia spunându-i faptul, merserăm tustrei la farmacia din Slănic şi rugarăm pe asistent să constate cam ce fel de apă era în şipul nostru.
– Apă din pârâul Slănic, răspunse răposatul farmacist Barothy, după ce turnă in şip un lichid oarecare.
– Cum? nu-i apă de la izvoarele minerale?
– Ferească Dumnezeu! Iată cum se face apa minerală când torni câteva picături de aceste:
Şi farmacistul luă o sticlă cu apă minerală, turnă în ea câteva picături din stecluţa cea mică, şi toată apa minerală se umplu de mici fulgi albi, de cari nu se văzuse deloc in şipul nostru cu apă din baie. Am făcut atunci un tărăboi mare, reclamând epitropului Gheorghian, care se afla acolo şi acesta, surprins şi el de descoperirea noastră, ordonă imediat o cercetare: după care, chiar de a doua zi se începu lucrări serioase pentru a se da în conductele de la baie tot prisosul cişmelelor cu ape minerale ce erau in Slănic. Când am făcut baie a treia zi, apa se cunoştea de departe şi prin miros şi prin aspect, că era întradevăr de la izvoarele minerale iar nu din pârâul Slănicului`.
Cunoscut, îndrăgit şi admirat, Ion Creangă a fost un original în toată puterea cuvântului. Compania sa era întotdeauna căutată. Mereu când era la Slănic era înconjurat de o mulţime de învăţători şi profesori, cu respect şi simpatie”.
Creangă ne-a dat posibilitatea să îl cunoaştem şi mai bine, prin intermediul scrisorilor sale, care se transformă în mărturii personale ce lasă să reiasă starea afectivă a autorului, apropierea sau depărtarea de personajul căruia îi erau adresate, dar şi importante elemente biografice. Iată cele trei scrisori pe care Creangă le-a expediat de la Slănic, familiei (fratelui Zahia şi conlocuitoarei sale, Tina Vartic):
1. `Către Ecaterina Vartic- Domnişoarei Ecaterina Vartic, peste drum de şcoala evreiască din Sărărie (devale) la Iaşi, 1884, iunie 16, Slănic. Tincă, Am ajuns joi în 14 la Slănic, m-am aşezat la locul destinat şi am început a be apele hotărâte de dr. Băi încă nu mi-a hotărât până acum. Hrana este scumpă aici, şi se găseşte cam greu ce-ţi trebuie. Eu am mai avut de câteva ori ameţele uşoare; sper însă că cu timpul vor începe a dispare. Vă salut pe toţi cu drag şi vă doresc sănătate. Complemente lui Muşniţanu şi la toţi prietenii. Al vostru sincer prieten, I. Creangă`.
2.`Către Zahei Creangă, Domnului Zahei Creangă, La debitul de tutun I. Creangă, din strada Băncei, Iaşi, Grabnic Slănic, 1884, iunie 24. Frate Zahei, Mercuri în 13 a curentei, sara, am rămas în Târgul-Ocna, şi joi, în 14, pe la 2 după amează am ajuns la Slănic. Pe drum şi la Slănic, vro câteva zile, am avut ameţele; iar mai ales sâmbătă noaptea spre duminică (în 16) mi-a fost foarte rău; perdusem chiar cunoştinţa. Însă d-l dr.Aronovici grabnic mi-a dat ajutorul cuvenit, şi mi-am revenit în sine. De ape am fost oprit a be până astăzi în 24 şi băi calde numai 3 am făcut până acum; după care mă simt mai bine, şi ameţele nu mai am de vreo 4 zile. Sper că-mi voiu face bine cu ajutorul lui D-zeu. Am primit amândouă scrisorile tale, cea din broşură şi asta din 22, şi-ţi mulţumesc din tot sufletul. V-am scris şi eu o carte de poştă, dar se vede că s-a rătăcit! Pe aici au fost ploi şi un pohoiu grozav, care a făcut mare stricăciune tuturor. Vă salut cu drag, Ion Creangă`.
3. `Domniei-sale Domnişoarei Tinca Vartic. Strada Sărărie, devale, peste drum de şcoala evreiască, lângă Mustea Casapu. La Iaşi, F. Grabnic Slănic, 1884, iulie 12. Tincă, Am primit scrisoarea şi m-am bucurat aflând că sunteţi sănătoşi, dar m-am mâhnit de biata Zamfiriţa că este bolnavă! Însă curaj! D-zeu şi d-rii au s-o facă sănătoasă. Pe aici plouă necontenit: potop nu altceva! Nu prea pot be nici apele, nici băile în regulă. Doctorul chiatr mă întrerupe din când în când. Astăzi abia am împlinit feredeie. Spre 17 iunie şi spre 3 iulie noaptea, pe la 2 ceasuri (şi întâi şi a doua oară), mi-a fost foarte rău! (ameţele). Dar d-rul mi-a dat ajutorul cuvenit, şi mi-am venit în sine. Acum sunt bine, mulţumesc lui D-zeu! Spune d-lui Muşniţeanu că am primit scrisoarea şi-i mulţumesc din suflet, dorindu-i sănătate şi bucurie! Lui Zahei de asemenea arată-i sărutări şi îmbrăţişări frăţeşti din parte-mi, Zamfiriţei, lui Singhel, lui Mihalache şi Tincăi de asemenea spune-le că-i doresc şi-i îmbrăţişez cu drag. Cucoanei Rucsandei sărutări de mâini, şi, în sfârşit, tuturor vă doresc deplină sănătate şi bucurie! Eu, dac-aş putea sta măcar până la finele lunii aceştia! Mai scrieţi, cum vă aflaţi? Să ne vedem sănătoşi! I. Creangă`.
În vara anului 1886, Creangă se va afla din nou la Slănic pentru a se trata de epilepsie (de `pedepsie` cum îi zicea el în limbaj popular), prin bilet obţinut de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” din Iaşi. Deşi suferind, dar deloc trist, de câte ori s-a aflat la Slănic, Ion Creangă a răspândit în jurul său parfumul umorului popular românesc, ceea ce l-a făcut pe George Călinescu să afirme că Ion Creangă, `e poporul român însuşi surprins într-un moment de genială expansiune`.
Făcând haz de necaz despre condiţiile grele în care trăiau mulţi dintre scriitorii şi poeţii vremurilor de atunci, printre care şi prietenul său de suferinţă Mihai Eminescu, Creangă avea o vorbă pe care o spunea în faţa mulţimii adunate să-i asculte snoavele la Slănic:
`Ia, am fost şi eu în lumea asta, un bot cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care nici frumos până la 20, nici cu minte până la 30 şi nici bogat până la 40 nu m-am făcut. Dar şi sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când sunt, niciodată n-am fost`.
În ciuda tratamentului aplicat la Slănic, boala scriitorului nu s-a mai ameliorat şi va fi `un chin statornic` până la moartea sa, petrecută la finele anului 1889”…
*FEROTIPÍE s. f. Procedeu de reproducere fotografică în care materialul sensibil este format dintr-o emulsie de colodiu aplicată pe o tablă smălțuită. – Din fr. ferrotypie. (Sursa: DEX)
(Surse articol, foto și fragment carte: Cf. Ionuț Fantaziu – ,,Ion Creangă, descoperit într-o fotografie inedită” – Yahoo News – Luni, 31 mar. 2014 – Foto 1 și Foto 1 a ; Cf. Constantin Parascan – ,,Băi de… umor la Slănic Moldova”, Bacău, Almanahul ,,Ateneu”, 1989; Daniel Corbu – ,,Ion Creangă – Opere- Poveşti, povestiri, amintiri din copilărie, teatru, scrisori, rostiri, zicători”, Iași, Editura Princeps Edit, 2006; Cf. Emil Gârleanu – ,,Patru scrisori ale lui Ion Creangă, către sora Elenuţa, fratele Zahei şi către Tinca Vartic”- ,,Calendarul Minervei”, Bucureşti, IX, 1907 pp.239, 241-242; Romulus Dan-Busnea – ,,Povestea unui colț de rai Slănic-Moldova, ediția a doua revăzută și adăugită, Onești, Ed. ,,Magic Print”, 2013)
9 3 0
ApreciazăApreciază
Domnule Busnea, va multumesc pentru informatiile interesante din comentariu, precum si pentru savurosul fragment din cartea dumneavoastra. Cu acceptul domniei voastre, as dori sa transform comentariul intr-o postare separata, pentru o mai buna vizibilitate si promovare.
De asemenea, va rog sa-mi dati, daca aveti, un link de unde poate fi comandata on-line cartea dumneavoastra, pentru a-l introduce in postare.
ApreciazăApreciază
Bună dimineața și mă bucur că te-am găsit! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bun găsit și iertare pentru întârzierea răspunsului. 🙂
ApreciazăApreciază
Reblogged this on imaginecontinua.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru reblog.
ApreciazăApreciază
Placerea e de partea mea!
ApreciazăApreciază