Cultura ca o șpagă

DNA ar trebui să ancheteze atât acordarea Premiului Național Mihai Eminescu, cât și activitatea conducerii Uniunii Scriitorilor din România.

Recentul scandal legat de Premiul Național „Mihai Eminescu” nu este decât încununarea unei frustrări și a unei dezamăgiri pe care le văd crescând deja de câțiva ani în comunitatea scriitorilor din România. Din poziția de promotor cultural am avut posibilitatea să cunosc și să discut mai mult sau mai puțin sincer și direct cu scriitori de toate vârstele și cam din toate curentele și afilierile literare de pe la noi. Și cred că pot fi acuzat de multe lucruri – printre care inconsecvența – dar nu și de parti-pris-uri. Îmi permit deci să cred că mi-am conturat o imagine destul de obiectivă.
Dincolo de dușmăniile uneori copilărești dintre confrați ai literaturii române, există o constantă: percepția apăsătoare a unui sistem clientelar închis și nedrept care guvernează cultura română. În cele ce urmează mă voi referi la domeniul literar, atât pentru că pe acesta îl cunosc îndeaproape, cât și pentru că aici corupția este cea mai evidentă și sfidătoare.

Totul pleacă de la două întrebări fundamentale.
Prima este dacă un scriitor român poate să trăiască din veniturile comerciale aduse de creația sa. Răspunsul, dintr-o mie de motive pe care nu le mai enumăr, este categoric nu. Acest lucru este valabil chiar și în cazul scriitorilor de succes, recunoscuți la nivel național și ale căror cărți se vând – un exemplu poate fi Mircea Cărtărescu.
A doua întrebare este dacă mai avem nevoie de o literatură națională, scrisă și gândită în limba română. Din motive de europenitate și de imagine, nici un guvern al României nu a avut până acum tupeul să răspundă cu nu la această întrebare, chiar dacă acțiunile concrete vădesc atitudini care variază de la dezinteres la antipatie, pentru că, nu-i așa, un scriitor e o persoană pe care nu te poți baza, când ți-e lumea mai dragă are o criză de conștiință și începe să te critice.

Astfel ajungem la necesitatea cel puțin declarativă de a susține financiar scriitorii români. Problema este cum realizezi acest lucru. Evident, nu-i poți susține pe toți cei ce se declară scriitori, chiar dacă au publicat enșpe cărți. Numărul cărților publicate nu mai reprezintă demult un criteriu valoric în societatea capitalistă, în care poți plăti pentru a apărea pe hârtie, indiferent cât de ineptă ți-e opera. Pe de altă parte nu poți face nici o departajare exclusiv bazată pe succesul la public, datorită distorsiunilor induse de un consumerism susținut agresiv de reclamă. De altfel, țările cu tradiție în susținerea propriei culturi, occidentale sau nu, au trasat de multă vreme o graniță clară între comercial și cultural. Dacă vrei cultură de calitate îți trebuie o altă unitate de măsură decât cea a performanțe economice.

Soluția la problema selectării creatorilor valoroși, care vor fi susținuți de către stat, este rezolvată tradițional printr-un ansamblu de instituții, presupus oneste și imparțiale, conduse de oameni competenți și iubitori de cultură, care vor direcționa fondurile disponibile către acei candidați care au produs cele mai valoroase opere. Printre instituțiile esențiale pentru ca acest sistem să funcționeze sunt uniunile de creație, așa numitele sindicate ale oamenilor de cultură. Aceste uniuni au rolul de a promova, proteja și susține financiar protagoniștii din subdomeniul de care se ocupă, fie că este vorba de scriitori, artiști plastici, cineaști etc. În același timp, uniunile au și rolul de a selecta și ierarhiza valoric creațiile și creatorii. Mai direct spus, uniunile de genul USR joacă un rol important în a hotărî cine primește bani și cine nu. Acest rol dă o putere majoră conducătorilor acestor sindicate și deschide calea către corupție și construirea unui sistem clientelar bazat pe șantaj.

Să revenim însă la literatură. Precum se spune, omul sfințește locul. Sau îl împute, după caz și caracter. Faptul că scandalurile și acuzațiile de corupție sunt mult mai numeroase în cazul literaturii decât în alte domenii culturale trebuie legat, cred eu, de actuala conducere a Uniunii Scriitorilor din România. Este adevărat că există și alți actori instituționali implicați în recunoașterea valorică și susținerea scriitorilor români – ICR, Ministerul Culturii, Academia Română etc. – dar aceștia lucrează, în mare măsură, cu propunerile venite din partea USR. De altfel e și logic să se întâmple așa, cel puțin teoretic. Cine poate fi mai competent în judecarea valorii literare decât organizația care adună în cadrul ei cele mai mari talente literare – fie că este vorba de scriitori propriu-ziși sau de critici, de cercetători, de specialiști în teorie literară? Așadar USR are mai mereu rolul de arbitru în acordarea fondurilor, chiar dacă aceste fonduri sunt plătite efectiv din contul altor instituții. Oricum, este vorba de bani publici, să nu uităm acest lucru.

Profit de ocazie pentru a răspunde la două obiecții privind dreptul unui ne-membru USR de a critica conducerea acesteia și de a-i cere demisia, obiecții susținute gălăgios în ultimii ani de apărătorii lui Nicolae Manolescu, președintele USR – un exemplu care mi-e la îndemână este Un Cristian.
Prima obiecție ar fi că USR nu are cine știe ce fonduri proprii, deci nu ar fi cazul să investigăm cum se dau premiile sau bursele de creație, de exemplu, că nu se dau din banii uniunii. Acest argument este evident fals pentru că, așa cum am arătat mai sus, USR este arbitrul care decide adeseori în cazul alocării banilor publici pentru susținerea literaturii române. În măsura în care o instituție hotărăște unde merg acești bani, extrași din bugetul de stat, eu, Victor Potra, ne-membru USR, am tot dreptul ca cetățean să cer explicații și transparență totală. Iar cheltuirea incorectă a acestor bani constituie corupție instituțională și este de competența DNA.
A doua obiecție ar fi că USR este un sindicat ca oricare altul, și ne-membrii nu au dreptul să-și bage nasul în afacerile interne ale organizației. Și acest argument este fals, în măsura în care conștiința, identitatea și cultura poporului român reprezintă o prioritate strategică a oricărei guvernări și o preocupare legitimă a oricărui cetățean. Oricare dintre noi are dreptul, dacă nu datoria, să-și dorească o literatură română vie, de calitate, care să contribuie la identitatea și reputația noastră în spațiul european, care să ne păstreze și să ne reinventeze limba și specificul național. Datorită rolului USR – expus mai sus – în selectarea și promovarea operelor literare valoroase, un USR corupt înseamnă o literatură coruptă, în care funcționează nepotismul și în care criteriul de promovare este nu atât valoarea cât obediența scriitorului sau literatului. Din acest motiv, deși este organizată ca un sindicat, USR reprezintă o instituție de interes public și orice interogare asupra activității sale în spațiul public este mai mult decât legitimă.
De altfel, prin statut, la articolul 1, USR este „declarată persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949”.

Concret, cum sunt susținuți scriitorii, criticii sau cercetătorii din domeniul literaturii? În primul rând, hai să vedem ce scrie în statutul USR. Capitolul 2, articolul 5, punctele g-i și k:
g) acordarea de premii celor mai valoroase creaţii scriitoriceşti;
h) stimularea financiară a tuturor formelor de creaţie literară, inclusiv a traducerilor din şi în limba română;
i) stimularea financiară a membrilor U.S.R. şi a tinerilor scriitori, nemembri ai U.S.R., prin burse, organizarea şi finanţarea unor simpozioane, călătorii de documentare şi altele asemenea;
k) acordarea, în situaţii întemeiate şi în limita bugetului său, a unor ajutoare nerambursabile şi împrumuturi pentru membrii săi şi urmaşii acestora, cât şi pentru angajaţii săi”.
În plus, membrii care sunt pensionari au dreptul – conform cap. 3, art. 6, punctul e și f – „să primească indemnizaţia de 50% din pensie prevăzută de lege” și „să primească, în funcţie de numărul de locuri alocat U.S.R., prin lege, indemnizaţia de merit”.

În primul rând, este evident că conducerea USR dispune de puternice pârghii financiare pentru a-și disciplina membrii, în cazul unei conduceri corupte.

În al doilea rând, prestigiul și rolul USR fac ca aceasta să joace un rol important și în acordarea unor premii oferite de alte instituții. Este cazul Premiului Național „Mihai Eminescu”, decernat la Botoșani, pe 15 ianuarie, vicepreședintelui USR, Gabriel Chifu. Ca să ne-nțelegem, este vorba de 20.000 lei, nu-i tocmai un mizilic. Juriul, care a fost condus de Nicolae Manolescu, președintele USR, a fost ales și a jurizat conform unui regulament pare-se secret, devreme ce este imposibil de găsit pe internet.
Nicolae Manolescu a mai fost președintele și altor jurii, Gabriel Chifu a mai câștigat și alte premii. Însă de această dată lipsa de transparență și manipularea grosieră și fățișă a juriului de către N. Manolescu au trecut de pragul suportabilității.

Numeroși scriitori de frunte au cerut inițial demisia de onoare a juriului, apoi, pe măsură ce indignarea a fost sporită de reacția lui N. Manolescu, demisia conducerii USR. Această demisie îmi pare justificată, înainte de orice, de faptul că Uniunea Scriitorilor din România a devenit în acest moment un instrument instituțional pentru redirijarea fondurilor pentru literatură către câțiva băieți deștepți care conduc căruța. Domnul Nicolae Manolescu a reușit să instituționalizeze cultura ca o șpagă. Și acest mecanism a corupt mai toate organizațiile USR, de sus în jos. Și nu e vorba doar de premii.

Toate beneficiile de care se poate bucura un membru USR sunt supuse unui sistem clientelar, în mai toate filialele, ceea ce face ca orice personaj  fără scrupule, ajuns la conducere, să poată rămâne practic etern în funcție. „Vrei bani de la Uniune? Ciocu’ mic și votează ce trebuie, când trebuie!” este formula după care funcționează USR acum. Fie că este vorba de lecturi publice plătite, de burse sau de ajutoare financiare, modalitatea de gestionare a banilor este atât de netransparentă încât, chiar și atunci când selecția se face pe criterii oneste, suspiciunea rămâne și planează asupra oricăror activități USR ca o pătură groasă de neîncredere otrăvită.

Mai mult, conducerea USR nu se dă înapoi de la represalii sau șantaj. „Dacă faci gălăgie, putem să te și dăm afară” este un adagiu ilustrat nu demult de cazul lui Adrian Suciu care, în urma criticilor aduse lui Nicolae Manolescu, s-a trezit că Filiala USR Sibiu, din care făcea parte, a demarat procedurile de excludere a sa din Uniune. Foarte de curând, am aflat de cazul unui personalități literare de prestigiu, înscrisă în USR, care inițial a dorit să semneze scrisoarea colectivă. După 24 de ore și-a retras semnătura, pentru că a primit avertismentul că riscă să piardă adaosul de 50% la pensie, ceea ce ar fi dus la coborârea sub pragul de supraviețuire.

Probabil că mai sunt și alte cazuri, de care nu știu. Dar un lucru este limpede. Conducerea USR își șantajează membrii, condiționând accesul la anumite drepturi pe care aceștia le au în mod legal de obediența lor. Drepturi care de multe ori sunt plătite din bani publici. Prin această modalitate de lucruUSR se relevă ca o organizație de tip mafiot și, dat fiind că este „persoană juridică română de utilitate publică”, conform propriului statut, conducerea sa ar trebui să fie investigată de urgență de DNA.

În cazul Premiului Național „Mihai Eminescu”, lucrurile sunt și mai simple. Premiul este dat din bani publici, fiind finanțat de Primăria Municipiului Botoșani. Acești bani au ajuns în mâna domnului Chifu conform unui regulament care nu este publicat nicăieri și conform unei jurizări care nu poate fi verificată și pentru care nu există nici un fel de acte scrise. DNA se poate sesiza din oficiu în acest caz, pentru deturnare de fonduri și trafic de influență.

Nu în ultimul rând, DNA ar trebui să verifice finanțele domnului Nicolae Manolescu.
Să nu uităm că Nicolae Manolescu, ca ambasador al României la Unesco, avea obligația să depună anual o declarație de avere. Cea pe 2012, de exemplu, lipsește de pe site-ul MAE, ceea ce este pur și simplu ilegal. În schimb, declarația pe 2013 ( Declaratie avere Nicolae Manolescu Apolzan pentru 2013 ) oferă niște detalii interesante. Vă las să vă delectați singuri cu numeroasele surse de venit ale lui N. Manolescu și ale celei de-a doua soții, Irina Horea.
Revenind, există suspiciunea că o halcă consistentă din premiile acordate de jurii conduse sau aflate sub influența președintelui USR au ajuns înapoi, în buzunarele acestuia sau ale protejaților săi, sub formă de șpagă. Este o chestiune gravă, care trebuie limpezită cât de curând. Fie dl Manolescu este exonerat în urma unei anchete desfășurate profesionist și imparțial – și, din păcate, DNA pare singura instituție care are credibilitatea necesară pentru o asemenea anchetă – fie merge după gratii, cu tot cu acoliți.

Sincer, observând ce se petrece în politica românească, cred că ar fi suficient ca DNA să deschidă o anchetă pentru ca tot sistemul de loialități construit pe șpăgi și șantaj să se prăbușească ca un castel din cărți de joc. Putem spera că dacă această autoritate malignă va fi zgâlțâită de un demers judiciar corect, toți cei din interiorul USR care acum se tem să vorbească sau să protesteze își vor recăpăta vocea și o vor face auzită tare și răspicat.

Victor Potra

Articol publicat inițial pe FDL.ro

Anunțuri

Despre Victor Potra

Blogs developer, content creator, independent journalism PR, direct marketing, online & social-media promoter Video TV producer http://youtu.be/hB9iJ4Q8gww - Video Demo Translator (English – Romanian, specialized in IT) – working for http://zeitgeist.eu.com Graphic design, picture processing, DTP (Adobe Photoshop, Adobe InDesign).
Acest articol a fost publicat în Altceva-uri și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cultura ca o șpagă

  1. Cris A. zice:

    Reblogged this on Ţărănista. Blog oficial de ţărănistă neoficială and commented:
    Scandalul Premiului Naţional „Mihai Eminescu” – Opera Omnia. DNA ar trebui să se autosesizeze

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cristian zice:

    Cel putin ! As sugera INSISTENT sa „dea o tura” si pe la Directia Nationala (-? a Monumentelor de Arta si Siturilor Istorice…
    Acolo AR AVEA SI MAI MULT DE „SAPAT”
    Dar SLABE SPERANTE… :-(((

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s