Moştenirea noastră culturală faţă cu statul român handicapat

Jaful obiectelor de patrimoniu din Romania: „în câţiva ani (foarte puţini!), poporul acesta va fi lipsit în întregime de moştenirea sa culturală”.

Ţărănista

Despre patrimoniul naţional mobil

Din cele vreo 500 de „plăcuţe dacice” din plumb ajunse în custodia statului român au mai rămas astăzi treizeci şi ceva, aruncate prin subsolurile Institutului Vasile Pârvan. Nici nu importă să sunt falsuri au ba, ele sunt (ar fi putut fi) obiecte de studiu şi de cercetare, potenţiale exponate (controversate, da, dar cu atât mai aducătoare de public) aflate în păstrarea statului. Din care păstrare au fost substrase nu se ştie când, cum şi de către cine.

Din Biblioteca Pedagogică – găzduită de BCU – au dispărut, în aceleaşi condiţii misterioase, aproape 34.000 de volume, din care circa 4000 cărţi vechi şi de patrimoniu  . Fondul de carte veche găzduit de această bibliotecă figurează cu o valoare contabilă totală de nici 30 lei (28,98 RON valoarea totală a 181 cărţi vechi). Destul de firesc, având în vedere că în Biblioteca Naţională…

Vezi articol original 780 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Despre Victor Potra

Blogs developer, content creator, independent journalism PR, direct marketing, online & social-media promoter Video TV producer http://youtu.be/hB9iJ4Q8gww - Video Demo Translator (English – Romanian, specialized in IT) – working for http://zeitgeist.eu.com Graphic design, picture processing, DTP (Adobe Photoshop, Adobe InDesign).
Acest articol a fost publicat în Altceva-uri și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Moştenirea noastră culturală faţă cu statul român handicapat

  1. Cerberus zice:

    Si de la muzeul de istorie din Turnu Severin au disparut cateva caciuli de monede de patrimoniu.

    Apreciază

  2. cucu si pupaza zice:

    Nea Potra de ai cutie cu vechituri de pret ai si cunostinte noi de pret.
    Esti pe bune cu F. Nicolae Titulescu deci
    si cu prietenii dansei.Dumnealor sunt
    pe bune cu domn Dughin.Ala cu Eurasia.
    Dv. ce cunoasteti ? Adica tipul ce doreste
    in fapt si drept.Vreau sa stiu dupa o pregatire ala Donetz ce va urma la noi ?

    Apreciază

    • Victor Potra zice:

      Eu „sunt pe bune” doar cu tatăl meu, George G. Potra, pe care l-am ajutat (cu grafica si tehnoredactarea) să scoată câteva cărți la FET. De asemenea, să promoveze câteva acțiuni culturale pe care le-a realizat acolo, cât a fost director executiv. Însă, dat fiind că George G. Potra nu este și nu a fost „pe bune” cu prieteni ai prietenilor lui Dughin, și nici nu mai este director executiv FET, nu pot decât să ridic din umeri la întrebarea dvs.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s