1909. Regina Elisabeta a României, prințul Carol al II-lea și Wilhelm, prințul moștenitor al Germaniei.

Una dintre preocupările mele este găsirea și sistematizarea diferitelor fotografii vechi, care dau seamă de istoria României. Există încă pe internet asemenea fotografii care sunt „cvasi-invizibile” deoarece, lipsindu-le adnotările, nu apar în căutări. Și chiar când le găsim, din noroc sau întâmplare, ele au puține informații atașate.
Credința mea este că prin datare, prin identificarea personajelor și a locului, aceste fotografii pot fi redate fondului istoric și cultural românesc, îmbogățindu-l semnificativ.

Cu această postare debutez un demers în care puteți da cu toții o mână de ajutor pentru a completa „puzzle-ul” acestor fotografii: Recuperarea Istoriei.
Sub toate imaginile de acest gen voi posta atât informațiile pe care le știu cât și presupunerile rezultate din corelația cu alte informații, precum și informațiile care ar trebui completate. Ce puteți face voi? În primul rând, să completați golurile în cazul în care cunoașteți informațiile lipsă sau să mă trimiteți la o sursă care ar putea conține acele informații (resurse online, cărți, enciclopedii, colecții din biblioteci). În al doilea rând, să distribuiți fotografia în cât mai multe medii, cu informațiile deja existente, și cu mesajul acesta: Știi ceva despre aceasta fotografie? Ajută-ne să recuperăm istoria!
Posibilitatea ca fotografia să ajungă sub ochii cuiva care să aibă cunoașterea necesară crește astfel exponențial. Cu ajutorul vostru, al tuturor celor care citiți acest blog, avem o șansă!

1914. Regina Elisabeta a României, prințul Carol al II-lea și Wilhelm, prințul moștenitor al Germaniei.

1914. Regina Elisabeta a României, prințul Carol al II-lea și Wilhelm, prințul moștenitor al Germaniei.

Personajele.
În stânga este în mod cert Regina Elisabeta a României (Elisabeta de Wied), soția lui Carol I al României, cunoscută și sub numele său literar, Carmen Sylva. În dreapta este Prințul Carol, viitorul Carol al II-lea.
În centru este Wilhelm, ultimul Prinț moștenitor al Germaniei (Friedrich Wilhelm Victor Augustus Ernest).
În stânga spate, în costum popular românesc, conform indicațiilor de pe fotografie, ar trebui să fie Principesa Elisabeta a României, fiica Reginei Maria și sora lui Carol al II-lea, viitoarea Regină a Greciei.
În dreapta spate, cu pălărie și manșon, se află conform viitoarea Regină Maria, indicată pe poză ca fiind „crown princess”.

Data.
Cu siguranță fotografia datează de dinainte de moartea Regelui Carol I. Atitudinea și ținuta Reginei Elisabeta nu sunt compatibile cu doliul. De asemenea, cred că fotografia datează de dinaintea declanșării Primului Război Mondial. Este puțin probabil ca această reuniune să fi avut loc după criza internațională pricinuită de asasinarea Arhiducelui austro-ungar Franz Ferdinand, la Sarajevo. Comparația cu alte fotografii ale lui Carol tânăr și considerentele anterioare ne fac să propunem datarea între cel mai devreme 1911 și prima jumătate a lui 1914. Conform comentariilor, fotografia este este luată la 1909, în timpul vizitei prințului moștenitor Wilhelm în România.

Locul.
Înclin să cred că fotografia este realizată în timpul unei vizite în Germania a Reginei Elisabeta a României, însoțită de principesa Elisabeta. Începând cu 1912 Carol al II-lea a studiat la Academia Militară de la Potsdam, deci era deja în Germania. În schimb nu am nici un indiciu asupra orașului și a reședinței unde a fost realizată fotografia.

Povestea.
Nu știu nimic despre împrejurările în care a fost făcută această fotografie. Cu ce ocazie, care este contextul istoric. Orice informații aici sunt binevenite.

Considerente speciale.
Dincolo de faptul că această fotografie este practic inedită în spațiul virtual românesc, deși ea există pe web dacă reușești să o găsești în arhivele electronice on-line, această imagine este importantă și pentru că prezintă una dintre foarte rarele apariții ale Principesei Elisabeta în fotografii oficiale de dinainte de 1914. Se știe faptul că era foarte retrasă și în relații nu tocmai călduroase cu familia sa. Excepția o constituia mătușa sa, regina poetă, Carmen Sylva, alături de care apare aici.

Fotografia este preluată din Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii, colecția George Grantham Bain.

Despre Victor Potra

Blogs developer, content creator, independent journalism PR, direct marketing, online & social-media promoter Video TV producer http://youtu.be/hB9iJ4Q8gww - Video Demo Translator (English – Romanian, specialized in IT) – working for http://zeitgeist.eu.com Graphic design, picture processing, DTP (Adobe Photoshop, Adobe InDesign).
Acest articol a fost publicat în Fotografii, Oameni, întâmplări., Recuperarea Istoriei și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la 1909. Regina Elisabeta a României, prințul Carol al II-lea și Wilhelm, prințul moștenitor al Germaniei.

  1. JOHANN NUNWEILER zice:

    Buna ziua,

    Citesc cu mare placere postarile dumneavoastra. Un alt mare pasioanat de fotografii de epoca este Radu Oltean

    http://art-historia.blogspot.ro/

    Este autorul aceste frumoase mape cu fotografii:

    http://art-historia.blogspot.ro/2008/11/cele-mai-vechi-si-mai-frumoase-panorame.html

    Cu admiratie, Johann Nunweiler

    Apreciază

  2. Pingback: Iniţiativa “Recuperarea Istoriei” (Victor Potra) – adăugarea de descrieri pentru fotografiile vechi | Centrul de Genealogie

  3. MULȚUMIRI PENTRU FOTOGRAFIA DOCUMENT…In fond mai sunt doar câteva luni si împlinește 100 de ani.
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    Am o colecție de numere legate in volum din „Ziarul științelor si călătoriilor” – 1906 .
    Daca sunteți de părere ca prezintă interes, Va pot ajuta (scanare, copiere, etc)
    As mai avea o rugăminte: unde găsesc imagini ale străzilor din zona Centrul-Vechi –
    Vad ca DISTRUGEREA SI BETOANELE.. câștiga teren, desi unele imobile sunt reconstruite BINE.
    Dar prea putine…
    Actual incerc sa-mi fac eu o colectie de poze cu CE A MAI RAMAS..(cat or mai ramane!)
    O observatie. la mai toate aceste case VECHI sunt (inca) vizibile adevarate dantele in fier-forjat:
    – grilaje de balcon/loggii
    – grilaje de usi/ferestre
    Separat le fac si la acestea foto.

    Cu stima si respect
    Cristian Mărășescu

    Apreciază

  4. andrei zice:

    Buna Ziua,

    Doua opinii,
    -Locul trebuie sa fie in Romania, daca era vorba de o vizita in Germania nu era potrivit ca Principesa Elizabeta sa poarte un costum national romanesc la curtea imperiala.
    -Crown Princess se refera la viitoarea Regina Maria, care la data fotografiei era in aceasta pozitie ca sotie a Principelui mostenitor Ferdinand.
    In fapt, chiar ea este in fotografie.

    Cu placerea de a va urmari,
    Andrei

    Apreciază

  5. Mircea zice:

    Fotografia este luată la 1909, în timpul vizitei prințului moștenitor Wilhelm în România (se găsesc pe net fotografii din timpul acestei vizite unde prințul poartă aceeași uniformă). ”Crown princess” este cu siguranță viitoarea Regină Maria. 🙂

    Cu stimă, Mircea Ionescu

    Apreciază

  6. stefancaliga@yahoo.com zice:

    Cred ca trebuie sa cercetam mai atent in „Povestea Vietii Mele” a Reginei Maria a Romaniei. Dincolo de frumusetea fizica deosebita indeobste cunoscuta, Regina Maria a fost o extraordinara memorialista care a descris cu talent toate momentele importante petrecute la Curtea Romaniei dela venirea ei in Tara (1892) pana in apropierea propriei disparitii.

    Apreciază

Lasă un comentariu