1985. Săcuieu, un capăt de timp.

Săcuieu e un sat de munte din Transilvania, adunat în valea râului Henț. Poate părea o localitate oarecare multora. Pentru noi însă, pentru Potrești, este creuzetul în care ne-am dospit neamul veacuri bune. Nu știm câte. Începutul timpului pe aceste meleaguri se duce până în paleolitic, iar invazia ungurească din Ardeal i-a găsit pe săcuani înarmați cu arhetipuri atât de puternice, încât nu au putut fi maghiarizați, în ciuda unei opresiuni uneori draconice. Stăteam bine în vatra satului, iar vatra lui stătea neclintită în sufletul colectiv al comunității. Negreșit, timpul se măsura în milenii deja.

Săcuieul a fost în istorie un sâmbure „tare” de românism. Și nu încape nici un naționalism ieftin în acest cuvânt. Aici și-a dus multe dintre bătălii Avram Iancu. Mulți dintre săteni au fost legionari în armata lui, inclusiv unchiul și bunicul lui George Potra. Aici erau acei Potrești care s-au dus în secolul al XVII-lea până în Moldova, să aducă vestita Cazanie a mitropolitului Varlaam, să fie carte de învățătură în românește. Aceasta este și prima atestare documentară a numelui Potra, dar despre asta voi vorbi separat, în alt material.

Săcuieul a ajuns astăzi la un capăt al timpului. Ceea ce nu a putut face cravașa maghiară, apoi nici botina comunistă, a reușit capitalismul. Am vizitat de curând satul acesta, pe care mi-l asum ca rădăcină spirituală. Am văzut cea mai tristă imagine cu putință: ulița pustie seara, bântuită doar de lumina televizoarelor care răzbat prin ferestre. Ireversibilul triumf al culturii de piață.

Refuz însă să mă resemnez în fața acestei realități. Vor veni timpuri în care paiațele nu ne mai vor îmbâcsi mințile. Vor veni vremi când vom dori să ne întoarcem la matcă. Iar atunci vom avea nevoie de memorie. În măsura în care îmi stă în putere, îmi asum această datorie. Să cartografiez, din fragmentele pe care le am la dispoziție, bucata mea de hartă a istoriei discrete a românilor. A întâmplărilor, imaginilor, oamenilor, așa cum au fost.

Succesiunea de fotografii de mai jos este realizată în 1985, în Săcuieu, de George Potra sau de către mine. Îl însoțeam, ca nepot, în incursiunea pe care o făcea în sufletul și în amintirile oamenilor din Săcuieu. Stătea de vorbă cu fiecare dintre cei bătrâni, le asculta cu atenție povestea – a vieții lor, a altor întâmplări de demult sau a firelor genealogice care curgeau uneori secole în urmă. Își nota detaliile esențiale, apoi rescria seara detaliat informațiile adunate peste zi. (Sper că într-o bună zi voi găsi în arhivă acele însemnări)

George Potra știa că Săcuieu se apropie de un capăt al timpului. Se născuse aici în 1907 și începând din anii ’20 își vizitase satul natal în aproape fiecare an. Văzuse curgerea vremii, sesizase cu durere eroziunea produsă de comunism în cultura tradițională, din ce în ce mai accentuată cu fiecare deceniu. De aici urgența pe care o simțea, aceea de a salva cât se putea din memoria colectivă a satului.

În 1985 Săcuieul încă nu este înfrânt. Imaginile vorbesc de la sine. Degradarea și sărăcia induse de comunism sunt încă înfruntate demn. Casele, tradițiile, amintirile – încă rezistă. Însă nimic nu va putea rezista tăvălugului televiziunii de după 1990.

Acesta este capătul timpului pentru un sat românesc cu vârsta de două milenii: Săcuieu.