Recenzia de mai jos aparține domnului Eugen Uricaru și a apărut în revista Balcanii și Europa, nr 121/ianuarie 2012.
Între admirații și orgolii
“Nicolae Iorga – Nicolae Titulescu. Interferențe”.
Eugen Uricaru
Sub egida Fundației Europene Titulescu a apărut o valoroasă culegere de documente care se referă la complicatele relații politice și personale dintre două mari personalități ale politicii românești interbelice, intitulată “Nicolae Iorga – Nicolae Titulescu. Interferențe”. Culegerea tematică de documente, texte și cuvântări parlamentare este alcătuită de domnul George G. Potra, cunoscut autor, traducător, diplomat și foarte apreciat, în ultima vreme, datorită bogatei și febrilei activități a Fundației Europene Titulescu al cărei coordonator este. Tot George G. Potra este semnatarul unui amplu studiu introductiv care analizează, cu multă atenție și profunzime, complicatele relații dintre cei doi mari slujitori ai intereselor fundamentale ale neamului românesc. Credem că respectivul studiu are marele merit al sesizării unei constante a vieții politice și intelectuale românești moderne și anume, maladia cronică răvășitoare de care ea suferă – orgoliul totalitar.
Nicolae Iorga – Nicolae Titulescu. Interferenţe
Elitele românești sunt bântuite de o ambiție totalitară chiar dacă se declară democratice sau dimpotrivă. După cum elocvent arată domnul George G. Potra în studiul său, și după cum transpare din textele publicate în volum, cele două personalități, de dimensiuni copleșitoare, mai cu seamă în comparație cu lumea contemporană, deși angajate deplin în opera de consolidare a României Mari, atât pe plan intern cât și în planul politicii externe, având, în cele din urmă, același țel, se avântă într-o polemică necruțătoare, neezitând să-și administreze chiar lovituri ad-personam (și-ar fi închipuit cineva că marele savant Nicolae Iorga a recurs la calomnie și denigrare pentru a împiedica alegerea lui Nicolae Titulescu în Senatul Universității București sau în Academia Română?) din motive care nu privesc nici măcar interese materiale ci doar orgoliul personal. Concurența, este un cuvânt adecvat, întru admirație și prestigiu public, a avut în România interbelică consecințe nefaste. Și nu doar în perioada interbelică! Moravurile și năravurile de atunci ale clasei politice și ale grupului intelectual , aflate în plină căutare a regăsirii de sine după 1989, au fost cele dintâi regăsite! Câteva subiecte vitale pentru supraviețuirea României întregite, cum au fost – Chestiunea optanților, problema Micii înțelegeri ori semnarea unui Tratat cu Uniunea Sovietică în vederea asigurării unor relații asigurătoare de neagresiune, cel puțin, au fost tot atâtea motive de înverșunate atacuri, cu precădere din partea lui Iorga. Pe de altă parte, fără nici o îndoială, marele istoric și cam inabilul om politic care a fost Nicolae Iorga, avea la rândul său conștiința faptului că tânăra Românie Mare se afla sub presiunea forțelor revizioniste și avea imperios nevoie de un sistem de alianțe, de un sprijin internațional în rezolvarea problemelor litigioase cu Ungaria, de o asigurare în fața expansionismului sovietic iar soluțiile propuse de Nicolae Titulescu erau într-adevăr soluții viabile însă nu putea accepta ca ele să vină din partea celui pe care îl considera un concurent direct la gloria, recunoașterea și prestigiul național pe care le considera cuvenite doar sieși. Citind ampla documentație alcătuită de George G. Potra înțelegi limpede că orgoliul și partizanatul au reușit să întunece excepționale inteligențe (în rândul denigratorilor lui Titulescu se aflau și Octavian Goga ori eminentul istoric Gheorghe Brătianu) și să zădărnicească subtile operațiuni de politică externă care ar fi consolidat construcția internă și poziția externă a României. De altfel, volumul editat de domnul George G. Potra , demonstrează că metoda folosirii prezenței externe pentru scopuri interne și nu pentru o reală politică externă nu este o invenție a perioadei comuniste și nici o achiziție a democrației românești, fie ea și sui generis, ci o practică exercitată chiar din debutul nostru ca țară în rândul statelor care contează în Europa, adică imediat după semnarea Tratatului de la Trianon. Eroarea de apreciere că atingerea obiectivului este mai puțin importantă decât încununarea cu lauri a premianților de profesie este o constantă a vieții politice de alaltăieri și de azi. Probabil și a celei de mâine.
George G. Potra, cu o remarcabilă inteligență obiectivă, chiar și cu o nereprimată ironie, ne prezintă spectacolul unui politicianism păgubos pentru Țară, mecanismul folosirii politicii externe spre atingerea unor interese,uneori meschine și întotdeauna egoiste, din politica internă sau, și mai rău, a unor ambiții strict personale. Dar se mai vede ceva, se vede destul de limpede manifestarea unei mentalități provinciale, incapabile să înțeleagă noua poziție a României, noile interese ale Țării, ieșită din marea conflagrație însângerată, sărăcită, suferindă dar încununată cu o victorie istorică, Întregirea. Din păcate, marele savant nu are capacitatea să înțeleagă, sau nu vrea să înțeleagă, complicatul balet politic internațional pe care Nicolae Titulescu îl desfășura pentru a consolida statutul României. Istoria i-a dat dreptate diplomatului dar constatăm cu amărăciune că politicienii, sau cei mai mulți dintre ei, n-au învățat mare lucru din Istorie.
Volumul domnului George G. Potra este o probă de onestitate profesională și de curaj civic. Nu sunt simple cuvinte, ele spun în fapt că avem în fața ochilor proba veridică și necruțătoare că nu ne aflăm în faza maturității politice deoarece ceea ce s-a întâmplat, cu urmări nefaste pentru poporul român, se întâmplă din nou sau, se întâmplă în continuare.
Suntem datori domnului George G. Potra cu o lectură atentă și o meditație profundă și responsabilă asupra mesajului grav pe care domnia sa îl transmite direct și indirect bunului cititor.
Eugen Uricaru
Cutia cu vechituri a lu' Potra 