1942. Un erou al Redeşteptării Naţionale: Avram Iancu – de George Potra

Introducere de Victor Potra

Almanahul Curentul 1943

Coperta Almanahului Curentul 1943

Articolul de mai jos a fost scris de George Potra în 1942 și publicat în Almanahul „Curentul” pentru anul 1943, editat de Pamfil Șeicaru. La fel ca și celălalt text al său din ediția pentru 1944 a aceluiași almanah – text care se referă la Horea – articolul despre Avram Iancu pe care îl redăm în continuare este important pentru a înțelege parcursul social și angajarea intelectuală a lui George Potra în tumultul acelor ani grei pentru țară – anii ’40.
Începând cu mijlocul anilor ’30, după absolvirea facultății de Litere și Filozofie, în paralel cu activitatea științifică, de cercetare istorică, George Potra manifestă apetență și pentru activismul cultural, social și național. Multe dintre articolele sale din acea vreme fie ating subiecte polemice, fie fac muncă de popularizare. Acest efort de a scrie pentru publicul larg, într-un limbaj pe alocuri colocvial, alteori apelând la emoțional, va marca mai apoi în chip fericit și scrierile cu miză științifică ale istoricului. Lucrarea „Contribuţiuni la istoricul ţiganilor din România”, premiată în 1939 de Academia Română, va consacra acest stil pe care autorul nu-l va mai părăsi niciodată: cald, apropiat de cititor, stimulând curiozitatea, adăugând faptelor culoare, invitând lectorul să participe sufletește la relatarea istorică și la descrierea personajelor.

Istoricul George Potra
George Potra

Dintre articolele sale destinate presei scrise, cel ce urmează este reprezentativ pentru modul cum înțelegea George Potra să-și îndeplinească în același timp datoria de român și cea de om de cultură.
În 1940, în urma Dictatului de la Viena, Ardealul de Nord-Vest este cedat Ungariei. Urmează masacrele de la Ip, Trăznea, asasinarea protopopului de Huedin, Aurel Munteanu, și o sumă de atrocități gândite ca parte a campaniei de maghiarizare a teritoriului ocupat. Săcuieu, satul natal al lui George Potra, devine localitate de frontieră. De peste graniță încep să apară refugiații, povestind despre prunci uciși cu baionetele, copii omorâți cu gloanțe explozive sau cu grenade, mâini tăiate, oameni arși de vii.
Pentru George Potra cei ce suferă acolo nu sunt nici statistici, nici știri în ziare. Sunt rude, prieteni, apropiați, oameni pe care îi cunoaște personal din desele sale drumuri la Săcuieu și în împrejurimi. Oroarea începe să fac loc revoltei, dar căile protestului fățiș sunt închise de situația politică a României, angajată alături de Axă și angrenată în războiul purtat în est de Germania și aliații săi. În aceste condiții, apare o șansă: Almanahul Curentul. Dând cezarului ce e al cezarului, respectiv articolele „patriotice” de susținere a efortului de război alături de germani, Pamfil Șeicaru se hotărăște să testeze toleranța lui Antonescu în privința problemei românilor din Transilvania ocupată. În mod inteligent, nu abordează subiectul prin articole cu ton polemic care ar fi intrat în conflict cu politica oficială a Conducătorului Statului, ci alege calea propagandei prin diseminarea și popularizarea informațiilor istorice.
Greu de spus astăzi, în lipsa unor documente, care a fost miza și care au fost discuțiile dintre Pamfil Șeicaru și George Potra. Analizând însă comparativ edițiile pentru 1944 și pentru 1943 ale Almanahului Curentul, sare în ochi unicitatea textului militant al lui George Potra în 1943 (scris în 1942, să nu uităm!), față de bogăția de informații și studii din 1944, care acoperă subiecte pornind de la numismatică la literatură și de la istorie la statistici privind populația – toate dedicate Ardealului. Este evident pentru mine că articolul pe care îl preluăm aici a avut la acea vreme valoarea unui test, implicând toate riscurile de rigoare, iar George Potra a fost printre puținii care au fost dispuși să-și pună pielea în joc.
Riscul unei asemenea luări de poziție nu venea neapărat de la imprevizibilul unei reacții a mareșalului Antonescu, care prin insistența de a rediscuta cu Hitler termenii Dictatului de la Viena și de a-l considera doar o soluție provizorie, nu închisese calea de acțiune celor ce sperau în reîntregirea țării.
În plus, din două scrisori descoperite în arhiva rămasă în urma sa, știm că George Potra, fără a fi un apropiat al lui Antonescu, îl cunoștea și erau în relații de corespondență. Scrisorile sunt adresate lui George Potra pe adresa de acasă, livrate prin curier și sunt scrise chiar de mâna Mareșalului, ceea ce în condițiile date reprezintă în sine un gest de prețuire, dincolo de tonul cordial al exprimării. Prima scrisoare este datată 1943, a doua 1944. Nu știm cu certitudine dacă în 1942, când a fost scris articolul, exista această relație care să protejeze într-o oarecare măsură pe autor. Epoca violențelor sângeroase, mergând până la crimă, părea că se încheiase. Dar cine putea da asigurări pentru viitor? Asasinarea lui Nicolae Iorga, ce-i fusese profesor tânărului istoric, trebuie că era încă vie în memorie.
George Potra nu a fost niciodată un aventurier, dar a avut curajul convingerilor sale. Crescut în cultul familiei tradiționale ardelene, era pentru el o a doua natură să pună binele alor săi înaintea celui personal. Iar în 1940 i se născuse al doilea copil. Putem fi sigur că răspunderea de tată și întreținător de familie au cântărit greu în orice alegere va fi făcut. Dar iată-l mergând pe drumul pe care îl consideră corect, așa cum va face și mai târziu, când va trebui să facă față sovietizării culturii și istoriei române.
Cert este că George Potra își asumă deschiderea seriei de materiale din anii ’40 care vor susține dreptul istoric al românilor de a fi în Ardeal la ei acasă. Și nu oricum, ci printr-un episod dedicat lui Avram Iancu, care atacă direct problematica istoriei conflictelor româno-maghiare din Transilvania și a luptei românilor pentru drepturi naționale. Se simte printre rânduri emoția cu care scrie, vrea să îmbărbăteze, să convingă. Nu uită nici de necesara adaptare a limbajului și a densității informației la nivelul cititorilor fără multă carte, cărora le este destinat articolul. Și reușește. Într-o perioadă neagră pentru istoria României, transmite o rază de mândrie și speranță celor ce aveau cel mai tare nevoie de ea – oamenilor simpli, care poartă greul vremurilor.

„Un erou al Redeşteptării Naționale: Avram Iancu”, articol de George Potra, pagina 161 din Almanahul „Curentul” pentru anul 1943

Un erou al Redeşteptării Naționale: Avram Iancu

de GEORGE POTRA

S’au împlinit 70 de ani de când Dumnezeu a luat, în cer la el, pe Avram Iancu, fruntaşul revoluției ardeleneşti din 1848, și aproape o sută de ani de când această mișcare a trezit din nou, spre o altă viață, sufletele obidite ale Românilor ce sufereau din greu de pe urma veneticilor care, pe acea vreme, erau stăpânitorii cruzi ai Ardealului.
Majoritatea actelor de curaj împotriva împilătorilor a pornit din Munții Apuseni dela acei vrednici şi curați urmași ai Dacilor care pe vremea lor, şi chiar mai târziu, au ştiut să răspândească până departe faima unui popor viteaz.
În revoluția dela 1848, scânteia de răsvrătire a pornit tot de aci, iar înainte de revolta propriu zisă sufletele bieților țărani au fost hrănite din belșug de cuvintele frumoase şi pline de îmbărbătare ale preoților şi intelectualilor români ce nu cunoşteau frica asupritorilor.
Înainte de Revoluție sau „Spargere”, după cum spun şi azi țăranii bătrâni, în partea muntoasă a Ardealului a bântuit o foamete cumplită – „doi ani de zile oamenii n’au mâncat decât tărâțe, iar un an şi jumătate ne mai având nici de acestea, măcinau coaje de arbore, o fierbeau în lapte şi aşa îşi alinau foamea”. Pe acea vreme în Munții Apuseni – regiunea Moților – nu erau drumuri şi nici poduri peste ape, aşa că întreg transportul mărfurilor şi alimentelor se făcea cu multă greutate. Pentru acest motiv, cerealele ajungeau de două-trei ori mai scumpe decât în alte regiuni, iar bieții oameni, foarte săraci, nu aveau posibilitatea de cumpărare. Se chinuiau şi răbdau, aşteptând zile mai bune, dar acestea nu veneau deloc. Dimpotrivă, – în 1848, – întâmplându-se în cuprinsul imperiului austriac mai multe răscoale, Ungurii profită de moment şi sub conducerea lui Ludovic Kossuth proclamă independența Ungariei şi anexarea Transilvaniei la noul Stat maghiar.
Românii care, în acelaşi timp, așteptau şi ei să-şi capete anumite drepturi de egalitate ca şi alte naționalități din Ardeal, când au văzut aceste schimbări de situație, s’au adunat în ziua de 3/15 Mai 1848, lângă Blaj, pe câmpia numită mai târziu a Libertății. Acolo în număr impresionant, peste 40.000 de oameni veniți ca delegați din toate satele şi regiunile Ardealului, în urma însuflețitelor cuvântări ținute de diferiți cărturari, printre care episcopul baron Andrei de Şaguna; Simeon Bărnuțiu, Alex. Papiu-Ilarian şi tânărul advocat Avram Iancu – „nația română se declară şi se proclamă de sine stătătoare şi parte întregitoare a Transilvaniei pe temeiul libertății egale” şi depune jurământul de credință către împărat şi către patrie.
Neapărat că aceste manifestări şi hotărâri ale Românilor n’au convenit deloc Ungurilor şi aceştia închipuindu-şi că le pot înlătura prin forță au început a aresta, împuşca şi spânzura pe mulți țărani români şi chiar pe câţiva intelectuali. Românii drept răspuns au făcut şi ei la fel, ba chiar mai mult, au distrus nenumărate sate ungureşti şi au dat, foc la casele grofilor (nobililor) unguri.
În tot timpul revoluției dela 1848-1849, – 12 orăşele au fost distruse, 300 sate arse şi 40.000 români ucişi; Ungurii au avut cam tot acelaş număr de morți. Dar ceeace ne-a durut mai mult a fost că din cei 40.000 de români ucişi, cel puțin al patrulea era cap de familie, sau susținătorul unei familii, aşa că după revoluție, câțiva ani dearândul, foarte multe familii româneşti au rămas în cea mai critică situație materială.
Eroul principal al acestei revoluții a fost Avram Iancu şi, după cum Tudor Vladimirescu, a fost eroul Redeşteptării Naționale de dincoace de munți, luptând împotriva tuturor străinilor și chiar a băştinaşilor care făceau pe bietul țăran să sufere din greu, tot aşa Avram Iancu pentru Ardeal a fost unul dintre cei mai mari revoluționari ce a căutat să scape din jugul robiei ungureşti pe conaționalii săi.
Avram Iancu s’a născut în 1824, în comuna Vidra de Sus (jud. Turda) şi a fost feciorul lui Alexandru Iancu om cu stare materială bună şi cu calități sufleteşti mari pentru care motiv se bucura de multă simpatie şi considerație până departe în împrejurimi. A fost primar comunal, gornic (pădurar la Stat) şi jude dominal, iar în toate funcțiunile amintite şi-a îndeplinit serviciul cu cinste şi demnitate.
Alexandru Iancu avea puțină învățătură, dar cu toate acestea îi era foarte dragă şi prețuia mult pe toți Românii ştiutori de carte, iar când feciorul său – Avrămuț – se făcu mărişor, avu deosebită bucurie să-l dea la şcoală.
Avram Iancu a învățat la Câmpeni, Abrud, Zlatna şi Cluj. În timpul copilăriei era vesel şi vioiu, îi plăcea să se joace şi să alerge; era plin de viață şi de sănătate – „nimeni n’avea minge mai bună ca el, între toți copiii de Moți, şi nimeni n’o ştia bate mai bine ca el; – pentru care fapt oamenii satului îl apreciau foarte mult şi spuneau despre el că, – „cine-i bun de una, e de toate”, şi – „ziua bună se cunoaşte de dimineață”. Prin aceste vorbe se prezicea, oarecum, lui Avram Iancu rolul şi importanța de care se va bucura mai târziu.
Din cele ştiute, aflăm că în sufletul lui Avram Iancu gândul de a lupta pentru îmbunătățirea situației Românilor s’a trezit încă din copilărie, în timpul vacanțelor când se întorcea acasă şi vedea toată truda şi necazul sătenilor români care, de multe ori, erau pedepsiți de oamenii stăpânirii pentru nimica toată, pe când celelalte neamuri din Ardeal aveau un tratament mult mai bun. Atunci, sufletul lui se răscolea, devenea mai gânditor şi tăcut, nespunând decât tatălui său : „tată, nu-i bună rânduiala de acum. Trebuie schimbată” ! La care vorbe tatăl său răspundea : „Schimbați-o, numai să puteți”.
Din necazurile şi suferințele trăite şi văzute, din cele povestite de bătrâni care luaseră parte la revoluția lui Horia, Cloşca şi Crişan şi din cele auzite despre revoluția de peste munți a lui Tudor Vladimirescu, care se întâmplase numai cu trei ani înainte de naşterea lui, s’a făurit în sufletul lui Avram Iancu întreaga acțiune națională desfăşurată de el mai târziu.
În timpul revoluției, armatele austriace aflătoare în Ardeal au fost învinse de cele ungureşti, deoarece, acestea din urmă erau mai numeroase şi ocupaseră apoi o bună parte din teritoriul provinciei. Singuri Românii şi în special Moții, a căror conducere supremă o avea Avram Iancu, au rezistat, iar în unele lupte, cum a fost la Abrud, Fântânele, Ponosul şi altele, Ungurii au fost bătuți şi respinşi.
Dela bunicul meu Potra Toader (1828-1917), legionar în armata lui Avram Iancu şi dela vărul său Potra Crăciun (1833-1941), poreclit Miju, mort în vara anului trecut în vârstă de 108 ani, subsemnatul am aflat numeroase și prețioase informațiuni referitoare la luptele care s’au dat între Români şi Unguri în localitățile Săcueu, Morlaca, Vișag, Rogojel şi Mărgău situate împrejurul masivului Vlădeasa din județul Cluj. Dar, trecând peste acestea şi peste fazele luptelor pomenite mai sus, amintesc că Austriacii, văzând că Ungurii vor învinge deoarece erau mai numeroşi, chemară în ajutor pe Ruşi. Aceștia, sub conducerea generalului Lüders, sosesc în Ardeal și în lupta decisivă dela Şiria, în apropierea Aradului, Ungurii sunt înfrânți cu totul. Kossuth cu câțiva din conducători isbuteşte să fugă peste hotare, unii în Turcia alții în America. O parte din cel rămaşi au fost prinşi și executați.
Toate aceste terminate, Împăratul Frantz Iosef restabileşte ordinea în întreg imperiul. Românii, însă, care fuseseră de partea împăratului și îi dăduseră un prețios ajutor n’au căpătat în întregime și la timp răsplata ce li se cuvenea și pentru acest motiv Avram Iancu a refuzat primirea distincției ce împăratul hotărâse a-i da cu ocazia venirii sale în Ardeal.
Drept urmare: a acestui refuz Avram Iancu este arestat şi maltratat de organele polițienești până când îşi pierde mintea, stare în care a rămas până la sfârşitul vieții, adică la 1 Septembrie 1872, când a fost înmormântat la Țebea sub gorunul lui Horia.
Suferințele şi nedreptățile prin care a trecut poporul românesc din Ardeal, de atunci şi până azi, au fost foarte mari, cu credința însă în Dumnezeu sperăm că într’o bună zi, și aceea cât mai apropiată, să dobândim tot ceeace este al nostru, iar Neamul întreg să trăiască liniștit între hotarele pe care strămoşii noștri – Dacii – ni le-au lăsat. Pentru această isbândire însă este absolut necesar să ne întărim sufletele și să fim uniți, fiindcă numai astfel dreptele noastre cereri vor fi satisfăcute.

Anunțuri

Despre Victor Potra

Blogs developer, content creator, independent journalism PR, direct marketing, online & social-media promoter Video TV producer http://youtu.be/hB9iJ4Q8gww - Video Demo Translator (English – Romanian, specialized in IT) – working for http://zeitgeist.eu.com Graphic design, picture processing, DTP (Adobe Photoshop, Adobe InDesign).
Acest articol a fost publicat în Cei ce au fost, Povești și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 1942. Un erou al Redeşteptării Naţionale: Avram Iancu – de George Potra

  1. Pingback: 105 ani de la naşterea lui George Potra (1907 – 2012) | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s